24 Aug. 2020

Diferenta dintre Botox si Acid Hialuronic

Desi sunt diferite ca formula, toxina botulinica (cunoscuta sub denumirea de Botox) si Acidul Hialuronic sunt, de cele mai multe ori, confundate sau identificate ca fiind aceeasi substanta. In realitate, ambele sunt utilizate in procedurile cosmetice, insa scopul folosirii lor este diferit.

In acest articol va vom prezenta cazurile in care folosim Tratamentul cu Toxina botulinica si cazurile in care utilizam Tratamentul cu Acid Hialuronic.

Tratamentul cu Botox a devenit unul dintre cele mai populare proceduri estetice din ultimii ani, datorita rezultatului extraordinar pe care il are in tratarea ridurilor de expresie. Toxina botulinica actioneaza prin blocarea impulsurilor nervoase transmise la muschi, care produc ridurile. Asadar, substanta nu doar ca opreste adancirea ridurilor, ci le si amelioreaza in functie de stadiul acestora. Injectarile cu Botox se folosesc pentru etajul superior al fetei pentru corectarea ridurilor intersprancenoase, de la nivelul fruntii si de la coltul ochilor.

De asemenea toxina botulinica se foloseste pentru transpiratia in exces de la nivelul axilelor, palmelor sau talpilor (hiperhidroza).

Asadar, Toxina botulinica (Botoxul) este o neurotoxina inalt purificata si diluata folosita penru scaderea activitatii musculare si nu pentru cresterea in volum, asa cum este utilizat acidul hialuronic.

Injectarile cu acid hialuronic au ca scop corectarea volumetriei faciale,  umplerea ridurilor  si a cicatricilor de la nivelul pielii. Datorita eficientei acestei proceduri, acidul hialuronic este utilizat astazi pentru conturul fetei, marirea in volum a buzelor, corectarea nasului, ceea ce confera un aspect mai placut.

Acidul hialuronic este o substanta pe care organismul uman o produce pana la o anumita varsta. Ea se regaseste in derm, dar dupa 25-30 de ani organismul o sintetizeaza tot mai putin, ceea ce duce la aparitia ridurilor si laxitate cutanata.

Concluzie:

  • Toxina botulinica actioneaza prin blocarea impulsurilor nervoase transmise la muschi

  • Acidul hialuronic este o substanta care se gaseste in mod normal in piele

  • Injectarile cu Acid Hialuronic au efect de umplere

  • Tratamentul cu Botox este util pentru ridurile de expresie

  • Tratamentul cu Acid Hialuronic este utilizat pentru volumetrie faciala, umplerea ridurilor, a buzelor, rinoplastie nechirurgicala.