Tratament leziuni vasculare cu  Laserul V-BEAM 

Tratament leziuni vasculare Cluj
Tratament leziuni vasculare

V-Beam Perfecta este laserul care trateaza eficient orice leziune vasculara a pielii. Este standardul mondial în tratamentul leziunilor vasculare, tratând cu succes petele rosii de pe piele, semnele din nastere (port-wine stain), rozaceea, cuperoza, vinișoarele dilatate, roșeața de la nivelul gatului si decolteului. Vergeturile roșii pot răspunde la tratamentul cu laser Vbeam Perfecta - cu cât se inițiază tratamentul mai repede, cu atât și eficiența lui este mai mare. Verucile pot fi tratate cu laserul V-Beam prin închiderea vaselor care le hrănesc și se pot resorbi foarte repede, fără a fi nevoie de alte metode mai agresive. Se mai poate folosi si pentru tratamentul cearcanelor (coloratie violacee la nivelul pleoapei inferioare).

Perfecta detine o tehnologie avansata multi-puls, mai multe aplicatoare cu spoturi  de marimi diferite si dispozitivul de racire patentat (Dynamic Cooling Device) care diminueaza durerea in timpul procedurii si micsoreaza timpul de recuperare al pacientului. 

Cum functioneaza laserul Vbeam?

Laserul Vbeam, in momentul in care este aplicat pe piele, penetreaza straturile superficiale cutanate, fara sa le afecteze. In mod normal, in urma utilizarii laserului, nu raman semne sau reactii adverse. In cazul pielii cu leziuni vasculare, cu fata rosie, cu rozacee sau cuperoza ținta este vasul. In cazul cicatricilor laserul Vbeam va determina albirea si aplatizarea acestora.

Laserul vascular pulsed dye laser Vbeam are o lungime de undă de 595nm. Energia emisă de laser este absorbită de oxihemoglobină – pigmentul roșu din vasele de sânge. În urma tratamentului, vasele sunt colabate și coagulate. Laserul vascular Vbeam este considerat tratamentul gold standard în abordarea leziunilor vasculare.

Primul strat al pielii (epidermul) nu este afectat în urma procedurii deoarece aparatul are integrat Dynamic Cooling Device. Acesta protejează pielea în timpul tratamentului și scade semnificativ timpul de tratament.

Medicul care efectuează procedura va stabili modul de lucru în funcție de patologia tratată.

Cum se desfasoara o procedura de laser vascular Vbeam?

  • În urma consultației, pacientul va primi un diagnostic pentru afecțiunea sa.
  • Dacă afecțiunea de care suferă poate fi tratată cu ajutorul laserului vascular, medicul explică pacientului pașii de tratament.
  • Ședința poate fi efectuată după consultație. Pacientul completează consimțământul.
  • Nu este necesară aplicarea cremei anestezice înainte pentru că procedura este de scurtă durată și nu este foarte dureroasă, in plus aplicarea cremei anestezice prin efectul de vasoconstrictie ar diminua  rezultatul tratamentului.
  • Ochii pacientului vor fi protejati de ochelari speciali.
  • După procedură, medicul va aplica comprese reci,/gheata urmate de un produs reparator și produs cu factor de protecție solară.
  • Ședințele de laser vascular sunt spațiate la interval de aproximativ 4 săptămâni. Planul de tratament se discută în cadrul consultației.

 

Tratament leziuni vasculare
Tratament leziuni vasculare

Avantajele laserului Vbeam

Procedura este usor dureroasă, dar cum fiecare pacient are un prag diferit la durere poate resimti tratamentul laser Vbeam ca o senzatie de arsura mai mult sau mai putin intensa.

Unul dintre avantajele laserului Vbeam este faptul ca dupa pasajele efectuate cu acesta, pacientul poate sa isi desfasoare activitatea normala. In plus, spre deosebire de laserul CO2 fractional care produce iritatie intensa si crusta pentru cateva zile  laserul Vbeam nu produce astfel de reactii.

Ce patologii putem trata cu laserul vascular Vbeam?

Cu ajutorul laserului vascular Vbeam putem trata o gama largă de afecțiuni:

  • Rozacee, cuperoza
  • Angioame cherry, angioame spider
  • Acnee inflamatorie
  • Telangiectazii faciale
  • Telangiectazii corporale (superficiale)
  • Cicatrici postacnee roșii
  • Eritemul postacnee
  • Cicatrici chirurgicale postoperatorii
  • Vergeturi roșii (striae rubrae)
  • Port wine stain
  • Hemangioame infantile
  • Poikilodermia Civatte
  • Veruci
  • Cicatrici hipertrofice, cicatrici keloide (laserul vascular poate fi asociat celorlalte proceduri)
  • Lac venos
  • Granulom piogenic

Pregatirea pacientului inainte de procedura cu laserul Vbeam

Inainte de a veni la procedura , pacientul nu trebuie sa fie bronzat sau expus la soare cu o luna inainte. Nu se aplica substante iritante , fotosensibilizante la nivelul fetei (retinoizi, AHA/BHA) cu 3-5 seri inainte de tratament.

Ce se intampla imediat dupa procedura?

Pacientul va prezenta înroșirea zonei tratate sau zone purpurice asemănătoare unei vânătăi. În cazul anumitor patologii, tratamentul este eficient dacă în urma sa rezultă purpură. Pacientul va fi atenționat de aceste aspecte, purpura persistand in general dupa 1-2 saptamani de la tratament.

În cazul tratării unei zone mai extinse (de exemplu – toată fața) sau tratarii zonei de sub ochi este posibil ca pacientul să prezinte edem (umflarea zonei) post-procedural.

Contraindicatii:

  • sarcina si alaptarea;
  • expunerea recenta la solar/soare (este nevoie de o perioada de 3-4 saptamani fara expunere);
  • medicamente fotosensibilizante (Roaccutane, Tetraciclina, Doxiciclina), anticoagulante;
  • terapii pentru cancer - dupa minimum 6 luni de la terminarea tratamentului;
  • terapii locale cu substante exfoliante, fotosensibilizante (derivati de vitamina A, AHA/BHA- se intrerup cu 3-5 zile inainte de tratament);
  • boli fotosensibilizante (ex. lupus eritematos);
  • epilepsie;
  • leziuni la nivelul pielii care urmeaza sa fie tratate - vitiligo, psoriazis
  • cicatrizarea cheloida;
  • implant electric activ in orice zona a corpului, cum ar fi pacemaker;
  • infectie activa in zona tratata;
  • implant permanent in zona tratata;
  • acnee inflamatorie cu leziuni papulopustuloase;
  • infectii virale, bacteriene in zona tratata (ex. herpes simplex cutanat  – se administreaza profilaxie antivirala).

La cat timp trebuie repetata procedura cu laserul Vbeam?

Toate tratamentele se desfasoara in sedinte repetate, in general intre 3 si 6 astfel de sedinte, in functie de fiecare persoana in parte. Intervalul intre doua sedinte este de minim 3 saptamani, in functie de procedura specifica.

Recomandari dupa tratament:

  • Curățare blândă a zonei tratate, aplicarea produselor calmante, reparatorii.
  • Comprese reci/gheata dacă pacientul are senzație de arsură persistentă.
  • Folosirea produselor blânde de îngrijire, fără iritanți.
  • Dacă regiunea facială a fost tratată – rutina de skin care cu activi va fi reluată după ce s-au remis în totalitate roșeața și edemul postprocedural.
  • Folosirea produselor de fotoprotecție 50 +  (ideal filtru mineral).
  • Evitarea dușurilor și băilor cu apă fierbinte, evitarea saunei, aburilor, efortului fizic intens cateva zile post-procedură.
  • Evitarea expunerii la soare/solar 4 saptamani dupa tratament.